(copil fiind: șarpe cu pălăriuță) din gură cad mereu cărnuri lungi
de toamnă pînă într-o bună zi cînd spre uimirea tuturor laba
echilibrului peste ceafă: bum. desigur spre o altă viață.

trebuie să existe undeva o mare groapă comună unde zac și respiră
uneltele noastre pe care le țin strîns strîns alte suflete jucîndu-se
cu metalul lor ruginit. și iov în pustiu: nemernicul cu flori de
toamnă-n gură de ce să fie

dar de ce să nu fie el frate cu struțul cu șacalul. fără îndoială în
altă lume în alt vis.




din vol Fragmente din regiunea de odinioară, 1970